Angela Tomaselli este unul dintre acei plasticieni care- asemeni peregrinilor franciscani din vremea lui Giotto- reface permanent dialogul cu transcendenta, sau, cum spunea odinioara Leopardi are grija ca ingerii sa nu bata zadarnic la poarta sortii noastre vesnic ratacitoare.

Pictura sa devine astfel, cu fiecare semn auroral, suport, izvor si intrupare a pasilor divinitatii. Pentru aceasta artista culoarea e una din vocile vitalului, ce nu se rataceste prin gradina de simboluri veghetoare la zestrea sentimentelor sale. Prin intermadiul ei personajele autoarei descopera cu surprindere o lume ce-si asteapta intrarea in al cincilea anotimp: acela al redemptiunii. Compozitiile tomaselliene pot fi percepute deopotriva, ca un sacrificiu al constiintei, amintind de oracularul chipurilor guardiene, atunci cand lumina le-nvaluia noaptea fiecarui gand.

Cu ajutorul lor ochiul patrunde printre arcadele inspiratiei, atingand acel miez incandescent din care izvorasc si predispozitia spre absolut, dar si strabaterea golfului indoielii, totul contribuind la nasterea acestui vast spectacol al modelarii materiei picturale. Printr-un atent dozaj de ironie si reflexivitate, Angela Tomaselli e preocupata sa nu naufragieze in apele pateticului; dirijand o complexa orchestratie a culorilor( precumpanitoare fiind rosul, verdele, albastrul, sau albul) creatoarea inchipuie freamatul timpului, convertindu-l intr-un confesional de o rara naturalete si gratie. Prin cateva tuse puse inteligent in scena ea schiteaza o stare, o dinamica aparte a personajelor( v.acel timp condensat ce traverseaza surasul arlechinilor). Plasticiana stapaneste acea taina a sesizarii esentialului in minimum de trairi ale penelului; nu povestea, ori parabola culorii e dominanta in lucrarile sale, ci simtul profund al observatiei, aptitudinea de a-si transcrie impresiile, netragand cortina la prima revolta a ideilor. Expozitia deschisa la galeria Institutului Irecsson( bucurandu-se de o elevata asistenta, cat si de ochiul avizat al lui O.Barbosa) tradeaza cu precadere, prezenta unui spirit definit prin echilibru si rafinament. Interesata sa inregistreze miscarea clipei prin puternicul sau filtru rational, artista urmareste aventura lucrurilor si a fiintelor sub incidentele luminii.

Exista la Tomaselliun anume fior, un atasament pentru subiectele alese, corelata cu o intensa traire a experientelor lumii devenita astfel familiara. Taramul inspiratiei ei e acela al libertatii fluturilor de a vorbi; in fiece panza privirea sa acopera spatiul invizibil al lucrurilor, cu o nedisimulata tandrete. Pe de alta parte, decorul sonor al recitalului plastic a fost construit cu ajutorul harului si ingeniozitatii inconfundabile a maestrului Aurelian Octav Popa, incantand publicul cu acorduri din creatia unor Debussy si M.Negrea. Angela Tomaselli a alcatuit astfel un jurnal en miettes ce converseaza cu inteligenta privitorului. El nu e doar o suma de secvente picturale disparate, ci formeaza cartea unei experiente fertile. Actul rostirii plastice devine la aceasta unul al intoarcerii la izvoare.

Autoarea e atat de atasata de planeta plasmuirilor sale, incat reuseste sa transforme arta intr-o eterna, detasata inflorescenta. Constiinta propriei sale victorii nu poate elimina, ea chiar atrage revizuiri, capcane, neverosimile tribulatii. Iar acest lucru se petrece fiindca pictura ei e vesnic incercuitoare de sensuri, asemeni unui labirint cu infinite intrari.