Concertul este o premiera absoluta si un real motiv de bucurie pentru toti iubitorii genului, deoarece vor avea unica ocazie de a reasculta melodii care s-au clasat pe primele pozitii in topurile internationale si care astazi inca se bucura de un succes rasunator in intreaga lume.
Cea mai buna compozitie instrumentala
Kenny G este unul dintre cei mai bine cotati instrumentisti ai tuturor timpurilor. In palmaresul sau s-au adaugat zeci de milioane de discuri vandute in intreaga lume si distinctii sau premii care il mentin si astazi in topurile celor mai apreciati artisti. Pe langa premiul Grammy pe care l-a obtinut in 1994, pentru „Cea mai buna compozitie instrumentala”, cu piesa celebra „Forever in Love“, recentul sau album, lansat in iunie 2008, „Rhythm and Romance” a beneficiat de doua nominalizari Grammy pentru cel mai bun album instrumental si cea mai buna inregistrare. Melodiile sale uimesc prin emotiile, sentimentele si atingerea cu care artistul le inzestreaza.
Alaturi de cei mai buni artisti
Artistul, pe numele adevarat Kenneth Gorelick, nascut in 1956, si-a inceput cariera in anul 1976, alaturi de Orchestra Love Unlimited a lui Barry White, continuandu-si activitatea profesionala impresionanta alaturi de unii dintre cei mai valorosi artisti ai lumii. A colaborat cu orchestra Cold, Bold & Together, lansand inregistrarile doar pe plan local, si cu Jeff Lorber Fusion, realizand doua albume. In 1982, artistul semneaza cu Arista Records pentru editarea primului album solo. Al doilea si al treilea album, „G Force” si „Gravity”, primesc discuri de platina. Urmatoarele albume inregistreaza milioane de vanzari, intrand in topul celor mai bine vandute albume instrumentale din toate timpurile. Albumul „Miracles” devine cel mai de succes album de Craciun, cu peste 13 milioane de exemplare vandute.
In 1997, Kenny G intra in Cartea Recordurilor, cu cea mai lunga nota muzicala cantata vreodata la saxofon (45 minute si 12 secunde). In acelasi an, piesa „Havana”, de pe albumul „The Moment”, a fost remixata de DJ Todd Terry si Tony Moran in cluburile din SUA, unde a ajuns pe prima pozitie. Anul 2002 l-a gasit pe Kenny G intr-un teritoriu tropical cu „Paradise”, unde i-a avut invitati speciali pe Bryan Mcknight si Chante Moore.
In 2003 lanseaza „Wishes”, urmat de alt album de colectie cu cele mai tari hituri: “Ultimate Kenny G”. „At Last… The Duets Album“, lansat in 2004, cuprinde piese realizate alaturi de LeAnn Rimes si Chaka Khan. Doi ani mai tarziu, regele smooth-jazz-ului si al saxofonului soprano se reintoarce la o abordare pura a instrumentalului prin „Holiday Collection” si „I’m in the Mood for Love”.
In 2008, Kenny G a lansat cel mai nou album „Rhythm and Romance“, sprijinit de cei mai buni muzicieni latini din lume. Rezultatul uimeste prin „aroma bogata“ si combinatia unica de samba si salsa, balade si bossa nova. Renumita piesa „Forever in love” dezvaluie trairi deosebite si poate fi ascultata pe site-ul www.vreaubilet.ro, unde se gasesc si alte informatii importante despre Kenny G.