Nico: „Fara munca si seriozitate nu realizezi nimic”

0
2
Nico a inceput sa cante de mica, iar confirmarea talentului sau a avut-o la 17 ani, cand a obtinut locul I la Cantarea Romaniei. Atunci a invatat sa-si depaseasca timiditatea si a debutat ca solista in restaurante, o adevarata scoala, unde nu rezisti decat daca ai talent cu adevarat.
In copilarie nu si-a dorit sa fie cantareata, precum cele mai multe fetite, ci vanzatoare la aprozar. „Asta se intampla pe la varsta de cinci ani. Cativa ani mai tarziu mi-am schimbat optiunea si visam sa ajung o mare cantareata. Imbracam rochiile mamei, ma aranjam profitand de trusa ei de farduri si ieseam pe scena (adica in statia de autobuz, care era foarte aproape de blocul unde locuiam). Cei care ma cunosteau ma spuneau mamei, care venea si ma lua acasa, amuzata. Tatal meu, in schimb, m-a sustinut vazand ca am talent si ii multumesc pentru asta zi si noapte.” De copilarie si adolescenta isi aduce aminte cu nostalgie si drag. „Sunt multe momente din copilarie pe care le-am uitat, dar mama mea imi da cu lingurita, zilnic, cate o povestioara si ma face sa rad. Am avut o copilarie frumoasa, linistita si plina de dragoste. Eu am fost cea care le-am fost alaturi de fiecare data si atunci, si acum. Suntem foarte uniti si ne ajutam reciproc. In adolescenta, mama era mai severa si nu ma lasa sa ies seara cu prietenele, dar ele, stiind ca ei ii place cafeaua, o de fiecare data cu o punga de cafea.”

„Am gasit mereu puterea de a depasi obstacolele”

La indemnul tatalui sau, la 14 ani, a urmat Scoala Populara de Arta din Ploiesti, sectia canto-muzica usoara, si apoi pe cea din Bucuresti, unde a studiat sub indrumarea profesoarei Viorela Filip, cu a carei piesa, „Fara iubirea ta“, a castigat primul premiu la Cantarea Romaniei. „Am simtit nevoia sa ma distrez de multe ori, dar am preferat sa-mi vad de drumul meu, pentru a-mi construi o cariera. Eram constienta ca fara seriozitate si multa munca nu realizezi nimic.” Drumul n-a fost usor, dar, cu timpul, Nico a invatat sa fie un sprijin pentru familia sa, in mijlocul careia isi regaseste linistea si echilibrul. „Obstacole au fost multe, ca in orice cariera, dar Dumnezeu mi-a dat puterea sa le depasesc fara sa fiu afectata, iar in anumite momente am apelat si la un psiholog.”

A inceput sa cante, ca multi dintre artisti, in restaurante, unde conditiile au fost foarte bune, atat din punct de vedere financiar, cat si interpretativ. „Cantam piese destul de grele si aveam un repertoriu bogat. La Mamaia am participat cu piesa , compusa de Viorel Gavrila, unde m-am clasat pe locul II. E adevarat ca preselectiile erau mai severe, dar nu pot sa spun ca mi-a fost greu. Dupa festival, a urmat emisiunea , prezentata de Horia Brenciu, unde eram zilnic pe ecran, ceea ce m-a ajutat enorm“.

Cea mai buna solista

In anul 1995 a devenit solista a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiesti, un loc unde se simte ca in familie si unde se poate manifesta artistic la adevarata ei valoare. „Din acest motiv nu m-am gandit niciodata sa renunt, desi am avut perioade cand, din pricina deselor concerte, am facut eforturi mari sa ajung si la repetitiile de la teatru. Avem spectacole grandioase, care se pot juca chiar si pe Broadway. Alaturi de colegii mei am obtinut, sapte ani consecutiv, premiul pentru cel mai bun teatru de revista din tara, iar eu, cinci ani la rand, pentru cea mai buna solista. Bineinteles, pionul principal fiind cunoscuta coregrafa Marcela Timiras, cea care ne-a fost mereu alaturi, la fel ca si directorul teatrului, Lucian Sabados. Joc in majoritatea spectacolelor si ma bucur ca publicul ploiestean vine cu drag la teatru in numar mare.” Este convinsa ca poate mai mult si inca viseaza la un spectacol muzical grandios, in genul celor de pe Broadway, mai ales ca se simte atrasa si de actorie, cu toate ca timpul nu-i permite sa se ocupe mai indeaproape de ea. Daca ar fi sa se ia in calcul vreun insucces, se gandeste „partial la Eurovisionul de anul acesta si anul trecut, cand a fost, mai degraba, nesansa”.

O familie obisnuita

Cel mai greu pentru un artist este „sa reusesti sa te mentii si sa pastrezi atentia publicului asupra ta. Nu e suficient sa lansezi un hit si atat, pentru ca eu consider ca abia atunci incepe greul“. Toti cei cu care a colaborat pana acum au ajutat-o, intr-un fel sau altul, in evolutia artistica, dar o influenta pozitiva majora a avut-o din patea sotului ei, compozitorul Laurentiu Matei, si alaturi de el, fiica sa, Alexandra, si de prietenii ei adevarati. „Sotul meu a avut grija sa fie sever cu mine atunci cand a fost cazul, dar si sa ma motiveze in momentele mai grele ale inceputului de cariera. Incerc sa fiu mult mai optimista si stiu ca voi avea de castigat mult mai mult. Este un sfat pe care il primesc aproape zilnic.” Principalele sale atuuri sunt sinceritatea, vocea frumoasa cu care a inzestrat-o Dumnezeu si rabdarea de a depasi momentele grele, lucru care, in cazul sau, s-a dovedit a fi mereu de bun augur. „Am si un defect: ma enervez repede, dar, din fericire, imi trece la fel de repede.” Pentru aceasta vara are in pregatire un proiect cu Brad W Jonhson, dar si cu bandul pe care il va forma pentru a-si sustine toate concertele. In plus, a inregistrat recent o piesa in prima auditie a maestrului Jolt Kerestely. Si pentru ca este o persoana echilibrata si moderata, Nico se declara multumita cu ceea ce are, ba, mai mult, despre cuptorul cu microunde si televizor spune ca sunt cam in plus, deoarece nu gaseste ragazul de a le folosi. „Tot ce imi doresc acum o vizeaza mai mult pe fiica mea. As vrea ca anul acesta, desi suntem in criza economica, sa-i cumpar un apartament. Avem o viata de familie obisnuita, ca in orice familie, cu bune si rele. De cand avem propriul studio de inregistrari, avem parte de galagie mai multa si, bineinteles, ocazia de a-mi taxa sotul si de a-mi da cu parerea in privinta compozitiilor lui”, spune zambind. „Acum, ca fiica mea e mare, imi este mai usor sa-mi vad mai mult de cariera mea“.