Teatrul Luni de la Green Hours a participat luna aceasta (intre 10 si 26 august) la The New York International Fringe Festival (FringeNYC), cu spectacolele The Sunshine Play si Bucharest Calling, ambele dupa texte de Peca Stefan si regizate de Ana Margineanu.
The Sunshine Play a avut premiera mondiala in 2005 la Dublin, in cadrul Festivalului Independent de Artele Spectacolului. Piesa a fost scrisa de tanarul si nonconformistul Peca Stefan in limba engleza, special pentru festivalul irlandez, unde Teatrul Luni a fost invitat cu o productie noua, dupa ce in 2004 cstigase Marele Premiu. In urma participarii la festival, The Sunshine Play (foto) a obtinut in 2006 premiul pentru cel mai bun spectacol la categoria relationship drama, acordat de Fringe Report la Londra.
Despre un autor talentat si prolific
Vorbind despre autorul celor doua piese, imi arog dreptul de a spune ca Peca Stefan, in varsta de 25 de ani, este unul dintre cei mai talentati si mai prolifici dramaturgi ai generatiei lui. The Sunshine Play si Bucharest Calling sunt doar doua dintre multele piese pe care le-a scris. Piesa o statie, scrisa pe cand avea doar 15 ani, e o poveste tandra, sensibila, despre dragoste. Regizoarea Carmen Lidia Vidu a realizat o inedita punere in scena – incununata cu premii interne si internationale – in care rolurile Ea si El sunt intruchipate de doua papusi mecanice. Un spectacol mut, care emotioneaza pana la lacrimi. Prima scriere de succes le-a atras ca un magnet pe celelalte. Pe scenele teatrelor pariculare sau de stat se joaca, de cativa ani buni, piesele sale: New York (Fuckin City) – Teatrul Luni, I hate Helen – Arcub, Famila si Dragostea (doua coupe-uri din spectacolul Anei Margineanu 89 89, fierbinte dupa 89 – Teatrul Foarte Mic si tot acolo COOLori. Si, desigur, la Green Hours, cele doua spectacole prezente la festivalul newyorkez.
Distributii si solutii
Cu Isabela Neamtu, Cosmin Selesi si Daniel Popa in distributie, actiunea din The Sunshine Play se intmpla pe acoperisul unui bar unde fumatul este interzis si de unde Romnia nu se vede dintr-o perspectiva intunecata, negativista. Peca spune ca a scris ceva dulce-amarui despre tara asta si despre un soi de normalitate. Toti actorii amintiti se regasesc si in distributia spectacolului Bucharest Calling, alaturi de Katia Pascariu (nominalizata anul acesta la Premiile UNITER pentru debut) si de Laurentiu Banescu. Bucharest Calling este un spectacol despre dezordinea, bucuria si agresivitatea traiului in Bucuresti pentru cinci tineri. Acesti oameni, ale caror destine se leaga tot mai mult pe parcursul spectacolului, incearca sa gaseasca solutii pentru rezolvarea problemelor. Fiecare are un vis in minte: de a pleca in America, de a duce o viata normala de student, de a regasi o dragoste pierduta et. De fapt, cu totii viseaza la un nou inceput. Peca Stefan a studiat la New York University in 2003-2004 si a dezvoltat aceasta piesa in engleza la LARK Play Development Center din New York. In final, sa reamintim ca FringeNYC este cel mai mare festival multi-arte din America de Nord, cu aproximativ 200 de companii din intreaga lume care sustin spectacole timp de 16 zile in peste 20 de locuri.