In urma cu aproximativ o luna, Elenei Carstea i se diagnostica un anevrism cerebral, boala care poate duce in orice clipa la orbire, paralizie sau moarte. Sacaita de o mai veche afectiune a tiroidei, interpreta, care locuieste de trei ani in Statele Unite, s-a prezentat la spital pentru un set complet de analize. “Ma simteam foarte rau”, isi aminteste vedeta in varsta de 48 de ani, “si m-am dus la Urgenta, fiindca acolo iti fac imediat toate analizele, nu te mai trimit de colo-colo. Am vrut sa scap mai repede…”

Ceva semne au existat, “am devenit sensibila la lumina, mi-am pierdut echilibrul de cateva ori, dar nu m-am asteptat la asta. Am fost foarte norocoasa ca nu am avut nicio hemoragie, pentru ca atunci nu se mai poate face nimic.” A fost imediat programata la operatie, o interventie chirurgicala delicata, care presupune operarea anevrismului direct prin artera. In plus, anevrismul este localizat intr-o zona cu risc – in spatele ochilor, unde interventia este mult mai dificila. Dar operatia a trebuit sa astepte pana cand tiroida ei, marita foate mult in momentul analizelor, a revenit la normal. Am sunat-o pe Elena intr-o dupa-amiaza, atunci cand la ea acasa era prima ora decenta a diminetii. Vorbea deja pe o linie, multumind cuiva (in romaneste) pentru urari si grija. Mi-a raspuns ca se simte mai bine de cand face tratamentul pentru tiroida, si asta conteaza foarte mult. “Asteptam acum sa ne comunice o alta data pentru operatie, in functie de rezultatele analizelor. Dar asteptarea asta nu-mi face bine… Ceea ce-mi face insa bine este sa stiu ca nu vor mai trebui sa taie calota craniana, pentru ca neurologul meu m-a trimis la unul dintre cei mai mari specialisti, care poate face interventia direct prin artera. Recuperarea este mult mai rapida decat in celalalt caz. Dar va trebui sa repetam procedura peste 6 luni.” Face o pauza, respira adanc si continua parca pentru sine. “Cand povestesc aceste lucruri, nu-mi vine sa cred ca este vorba despre mine.” Spune ca cel mai greu i-a fost sa-si stapaneasca spaima, ca sa le poata explica fetitelor ei, cu calm, ca “mami se duce la spital ca sa fie bine, o sa fie bandajata, dar nu trebuie sa se sperie, pentru ca se va face bine. Au inteles, am copii buni.”

O viata mai mult spini decat roze

Incercarea prin care trece Elena Carstea in aceste zile pare a fi inca una dintre piedicile pe care soarta i le-a tot presarat in cale de-a lungul timpului. Sanda, sora ei mai mare, a murit la Revolutie, si inca ii mai simte lipsa. Apoi a murit tatal ei, eveniment care a marcat-o teribil. Viata ei sentimentala a fost mai mult spini decat roze si, dupa mai multe relatii esuate si o casatorie incheiata dupa trei luni, si-a gasit in sfarsit implinirea langa un barbat deosebit, americanul Glenn Muttard, de care s-a indragostit in 2006 si pe care l-a urmat peste Ocean. Nunta au facut-o la Miami, pe 12 septembrie 2006. Lovitura a venit imediat, cand a aflat ca nu le poate lua si pe fiicele ei adoptive cu ea. I-au trebuit aproape doi ani de asteptare pana cand Sanda (9 ani) si Adriana (12 ani) sa-si poata urma mama in noua ei casa din Palm Beach. Dupa mutarea in SUA, Elena spune ca nu a mai cantat pentru ca “nu mai fac pionierat si aici. Mi-a ajuns.” Multumita cu viata de casnica, se ocupa de sotul ei si de cele doua fete si era fericita ca Sanda si Adriana s-au acomodat de minune in Palm Beach, unde merg la scoala. Si cand lucrurile pareau sa se fi asezat pe un fagas firesc, i-a fost dat sa afle ca viata ii atarna de un fir de par. Acum Elena nu are voie sa faca nici cel mai mic efort, motiv pentru care si-a chemat mama sa o ajute. “Mi-a facut atat de bine ca a venit mama aici, ma simt mult mai linistita. Am plans cand am vazut-o”, marturiseste vedeta.

„Elena trebuie sa stie ca nu este singura”

Nu doar mama artistei i-a sarit in ajutor. Prietenii din tara, printre care Silvia Dumitrescu, Madalina Manole, Monica Davidescu, Aurelian Temisan, Dida Dragan, au organizat o strangere de fonduri despre care Elena a aflat de la televizor. “Din pacate, ea a vazut acea emisiune”, spune Silvia Dumitrescu, “si sunt convinsa ca a afectat-o. Reactiile colegilor – unii au sarit sa o ajute, altii nu s-au implicat deloc, desi ea, in trecut, i-a ajutat ori de cate ori putut -, venirea mamei, grija pentru copii, toate astea sunt motive pentru care analizele i-au iesit asa de prost si a trebuit amanata operatia. Dar Elena trebuia sa stie ca nu e singura, ca oamenii o iubesc. Ea are greutati mari financiare acum, chiar daca nu recunoaste. Braveaza un pic, dar ea va plati 50% din costurile interventiei si ale recuperarii, iar asta nu e putin. Noi am deschis un cont si sper ca oamenii de rand, care o apreciaza pentru vocea ei, pentru cariera ei, sa doneze cat de putin”, incheie artista, care este foarte buna prietena cu Elena, si care a platit, alaturi de alti cativa artisti, biletul de avion al mamei Elenei, s-au ocupat de pasaport si de obtinerea unei vize in regim de urgenta. Ovidiu Komornyik, un alt vechi prieten al Elenei, a avut ideea editarii unui disc “Best of Elena Carstea” la OVO Music, distribuit impreuna cu revista “Felicia”. “Sunt 20 de piese de mare succes ale Elenei, stranse in decursul a 25 de ani de cariera muzicala. Stiu ca discul va avea succes, pentru ca cei care o iubesc pe Elena se vor bucura sa aiba in sfarsit un disc cu cele mai bune melodii. Banii din vanzarile discului ii vor folosi pentru acoperirea tratamentului de recuperare.” Face o mica pauza si vorbim despre uimirea Elenei in fata valului urias de simpatie pe care boala ei l-a starnit. “Elena e un om minunat, un suflet extraordinar”, marturiseste Komornyik. “Si chiar daca a avut o viata si o cariera tumultuoasa, i se iarta totul pentru ca a infiat cele doua fetite. Ea este un om generos si merita generozitatea celor de acasa. Speram sa revina in tara cat de curand, sa facem un concert la Sala Palatului.”

“Ma simt privilegiata”

Asa spune Elena ca se simte, dupa ce a vazut reactia oamenilor din jur. “N-as fi crezut niciodata ca oamenii or sa reactioneze asa. Rugaciunile lor si toate incurajarile mi-au dat o stare buna. Stiu ce situatie este in tara. Daca vor sa ma ajute, sa cumpere un CD. Asa simt ca dau ceva inapoi. Pentru ca nu pot exprima tot ce simt cu un simplu multumesc.“ Asadar, revista “Felicia” si Casa de discuri OVO Music s-au reunit in efortul de a-i oferi artistei sprijinul financiar de care are mare nevoie. Dar la fel de mare nevoie are de ajutorul nostru moral. Sa-i tinem pumnii acestei mari artiste si sa-i uram sa ne vedem curand in tara, la o sesiune de autografe. Sa nu uiti, Elena, ca ne gandim la tine!