In articolul ” Design interior in spirit eco ” v-am vorbit putin despre solutii generale de a fi in pas cu moda, si anume, eco-friendly, si sper ca v-am pus pe ganduri cu unele subiecte pe care le-am atins.

Astazi va prezint – intr-o exprimare mai mult decat scurta, la subiect – cateva solutii de a regenera, refolosi sau de a folosi inteligent energia pe care planeta, atat de generoasa, ne-o ofera. Am stabilit in articolul precedent ca a trai sustenabil inseamna a folosi cat mai putin din resursele planetei sau de a incerca sa inlocuim cea mai mare parte a resurselor folosite. Asadar, a fi sustenabil nu se mai refera la comunitate, asa cum amintisem anterior, ci se refera la individ, la familie, la un numar restrans de oameni.

Haideti sa ne punem fiecare dintre noi urmatoarea intrebare: ce pot sa fac eu si familia mea sa nu mai cheltuim/consumam atat de mult de-a lungul timpului, dar sa traiesc la fel de comod? Energia regenerabila se refera la forme de energie produse prin transferul energetic al energiei rezultate din procese naturale regenerabile. Astfel, energia luminii solare, a vanturilor, a apelor curgatoare, a proceselor biologice si a caldurii geotermale pot fi captate de catre oameni utilizand diferite procedee. Sursele de energie ce nu pot fi inlocuite, includ energia nucleara precum si energia generata prin arderea combustibililor fosili, cum ar fi si titeiul, carbunele si gazele naturale.

Aceste resurse sunt limitate la existenta zacamintelor respective si sunt considerate neregenerabile. Sursele regenerabile de energie sunt: energia eoliana, energia solara, energia apei (care poate fi energie hidraulica sau energia mareelor), energia geotermica si energia derivata din biomasa (biodisel, biogas, etc.- combustibil eco). Toate aceste surse de energie sunt din ce in ce mai raspandite, iar guvernele lumii fac investitii masive in aceasta directie. Spre exemplu, pana in anul 2020, ponderea utilizarii bio-combustibililor folositi in transporturi trebuie sa creasca pana la 20%. Energia eoliana este generata prin transferul energiei cinetice a vantului unei turbine eoliene. Pentru a capta acest tip de energie este nevoie de doua lucruri esentiale: o viteza a vantului constanta (de aproximativ 20 km/ora) si un numar mai mare de turbine la un loc.

Dar ce este vantul? Vanturile se formeaza deorece soarele nu incalzeste Pamantul uniform, fapt care creeaza miscari de aer. Energia cinetica din vant poate fi folosita pentru a roti niste turbine, care sunt capabile de a genera electricitate. Unele turbine pot produce pana la 5 MW. Impresionant, nu? Energia solara se poate folosi pentru a produce energie electrica prin intermediul panourilor fotovoltaice, sau pentru a produce apa calda menajera si aport la incalzire pe timpul iernii prin intermediul panourilor solare. Problema principala a acestor panouri este ca energia electrica este produsa doar pentru un timp limitat in fiecare zi, dar aceasta problema poate fi depasita tinand cont de faptul ca timp de 9 ore/ zi in fiecare zi aceste panouri produc energie electrica si termica gratis. Energia mareelor este energia ce poate fi captata prin exploatarea energiei potentiale rezultate din deplasarea pe verticala a masei de apa la diferite niveluri sau a energiei cinetice datorate curentilor de maree. Prin maree (flux si reflux) se intelege o oscilatie periodica a nivelului marii sau oceanului, in raport cu o pozitie medie, datorita fortei de atractie combinate a lunii si soarelui.

Marea are 2 faze si anume: flux, adica o crestere treptata a nivelului marii si acoperirea cu apa a unei fasii din uscat si reflux, adica o scadere treptata a nivelului marii si retragerea apelor de pe fasia de uscat acoperita anterior; aceasta miscare oscilatorie continua poate fi captata si transformata in energie electrica prin plasarea unor diguri care sa contina turbine ce genereaza current electric prin invartirea palelor la flux intr-un sens, iar la reflux in sens invers. Energia geotermic a este o forma de energie obtinuta din caldura aflata in interiorul Pamantului. Apa fierbinte si aburii, captati in zonele cu activitate vulcanica si tectonica, sunt utilizati pentru incalzirea locuintelor si pentru producerea electricitatii. Exista trei tipuri de centrale geotermale care sunt folosite la aceasta data pe glob pentru transformarea puterea apei geotermala in electricitate: “uscat”; “flash” si “binar”, in functie de starea fluidului,vapori sau lichid sau dupa temperatura acestuia.

Centralele “uscate” au fost primele tipuri de centrale construite, ele utilizeaza abur din izvorul geotermal. Centralele “flash” sunt cele mai raspandite centrale de azi. Ele folosesc apa la temperaturi de 182° C, injectand-o la presiuni inalte in echipamentul de la suprafata. Centralele cu ciclu binar difera fata de primele doua, prin faptul ca apa sau aburul din izvorul geotermal nu vine in contact cu turbina, respectiv generatorul electric. Apa folosita atinge temperaturi de pana la 200 °C. Recunosc, in acest articol m-am exprimat extrem de ingineresc. Dar aceste notiuni sunt cele de baza, cele de care ai nevoie atunci cand hotarasti ca trebuie sa produci mai mult decat consumi, si cand realizezi ca aceste resurse, care momentan, par sa existe la discretie, se vor termina intr-o buna zi.

Nu maine, nici poimaine, dar copiii, nepotii si stranepotii nostri, toti cei pentru care astazi ne zbatem sa traiasca mai bine, vor simti pe pielea lor ce inseamna puterea omului. Fiecare din noi poate fi doar consumator, sau isi poate produce energia necesara pentru a fi consumata. Tu decizi din ce categorie faci parte. Articol realizat cu ajutorul stud. Arh. Radu Bradean. Ecologia nu inseamna nu grija pentru planeta, ci si grija pentru buzunarul tau.