Nat King Cole poseda o voce unica de bariton moale care, pentru a folosi titlul uneia dintre cele mai faimoase cantece ale sale, a fost „De neuitat”. Dar, in ciuda talentului si a succesului sau urias ca artist de inregistrari, scurta lui viata a fost afectata de incidente de discriminare rasiala.
Nascut in 1919, la varsta de patru ani a inceput sa invete sa cante la pian cu ajutorul mamei sale, directorul unui cor al bisericii din orasul lor natal, Montgomery, Alabama.
La 15 ani, a abandonat scoala pentru a deveni pianist de jazz. Cole a spus ca „a cantat la pian la aproape toate localurile de bere de la San Diego la Bakersfield”. Legenda spune ca intr-unul dintre locatii un client beat i-a infundat o palarie de hartie pe capul pianistului si a proclamat: „Uite! King Cole!” Numele a ramas.
A facut primele inregistrari profesionale in 1936, iar in anul urmator a pus impreuna ceea ce avea sa devina King Cole Trio.
In anii 1950, Nat King Cole a aparut ca un interpret solo popular cu numeroase hituri, inclusiv „Mona Lisa”, „Smile” si „Unforgettable”. Urma sa vanda un total de 50 de milioane de discuri in timpul carierei sale.
El a spus mai tarziu: „Am inceput sa devin pianist de jazz, dar intre timp am inceput sa cant si am cantat asa cum am simtit si asa a iesit.”
In 1956, a devenit primul interpret afro-american care a gazduit un serial TV de varietate – The Nat King Cole Show, care a prezentat artisti de top ai zilei. Dar a fost abandonat in anul urmator, Cole dand vina pe disparitia sa pe lipsa unui sponsor national.
Acest lucru a fost vazut ca o reflectare a problemelor rasiale ale vremii, nicio companie nu dorind sa sustina un spectacol cu animatori afro-americani. Cole a glumit mai tarziu: „Madison Avenue ii este frica de intuneric”.
Tot in 1956, Cole a experimentat discriminarea rasiala in forma sa cea mai salbatica. Ziarul muzical britanic New Musical Express a raportat pe 13 aprilie: „Una dintre cele mai talentate si respectate vedete de cantaret din lume, Nat King Cole, a fost victima unui atac vicios al unei bande de patru barbati la Birmingham, Alabama, in timpul spectacolului sau la un concert de marti.
„Atacatorii sai s-au repezit pe coridoare in timpul celui de-al doilea numar si s-au catarat peste luminatoare. L-au doborat pe Nat cu atata forta incat s-a lovit cu capul si spatele de scaunul de la pian, apoi l-au tarat in sala.
„Politia s-a repezit din aripi si a fost tocmai la timp pentru a preveni cantaretul sa fie batut puternic.”
In cartea ei, „Talking Swing, the British Big Bands”, Sheila Tracy isi aminteste ca Orchestra Ted Heath – unul dintre trupele britanice vedete ale vremii – facea un turneu cu Nat in acel turneu. Ea il citeaza pe saxofonistul Ronnie Chamberlain spunand:
„Am fost rezervati sa jucam in Birmingham, Alabama, iar baietii din trio-ul lui Nat au fost absolut speriati, spunand: „Nu vrem sa mergem acolo, omule”. Amintindu-si atacul asupra lui Cole, Chamberlain a spus: „M-am simtit foarte rau si am iesit afara si am vomitat, m-a speriat atat de mult. Bietul Nat era intr-o stare groaznica.”
Desi acesta a fost un incident extrem, Cole devenise obisnuit cu – si filozofic cu privire la – discriminarea rasiala. In 1948 si-a cumparat o casa la complexul exclusiv alb Hancock Park din Los Angeles, unde fostii rezidenti erau Howard Hughes, Katharine Hepburn si Mae West.
Ku Klux Klan a raspuns punand o cruce arzand pe gazonul din fata. Membrii asociatiei de proprietari i-au spus lui Cole ca nu doresc ca niciun nedorit sa se mute in zona.
Cole a replicat celebru: „Nici eu. Si daca vad pe cineva nedorit venind aici, voi fi primul care se plange”.
El a continuat sa locuiasca in casa pana la moartea sa in 1965. Fumator inrait, Cole avea doar 45 de ani cand a murit de cancer pulmonar.
