Sa fii feminista nu e o bagatela. Nu te trezesti intr-o dimineata si simti ca iti urasti fostul iubit atat de tare incat il faci misogin si ii declari razboi. Feminismul are si el tainele lui.
Imi aduc aminte cum am facut cunostinta cu termenul de feminism. Aveam 20 de ani si ma inscrisesem la un curs de gen si sexualitate la Universitatea Masaryk din Cehia, plina de entuziasm si naivitate fata de aceste notiuni. Pentru primul seminar, profesoara a programat vizionarea unui film porno.
Curajos, socant si… inutil, am crezut eu atunci. Scopul era sa studiem imaginea femeii in acest tip de produs media, tinand seama de toate observatiile feministelor despre acest subiect. Brusc, putinele mele informatii despre feminism, uimirea fata de nonconformismul cursului si alte clisee s-au transformat intr-un rezultat confuz. Nu mai intelegeam nimic. Mai tarziu aveam sa aflu ca feminismul nu inseamna asta, ci mult mai mult.
In prezent auzim tot felul de stiri care au ca personaje principale feministele. De obicei, ele spun ca lupta pentru libertate, dar e un termen mult prea larg ca sa si aflam ceva exact. De curand, societatea civila din Irlanda a clocotit aprig din cauza scandalului ce o avea in centru pe Savita Halappanavar, o femeie care a fost lasata sa moara dupa ce i se refuzase avortul.
Reactiile au izbucnit in parte si datorita feminismului, care militeaza pentru drepturile sexuale si reproductive ale femeii. In afara de acest tip de libertate (sa ii spunem componenta pro-choice, asa cum este ea numita de catre feministe), exista o multime de organizatii, cum sunt Geena Davis Institute on Gender in Media sau Miss Representation, care lupta la nivel international pentru imaginea femeii in media.
Discriminari prin reclame, tabloidizarea femeii, nereprezentarea ei in diferite continuturi, toate sunt motive de suparare pentru feministe. Dar probabil ca in ultima perioada cel mai surprinzator este grupul feminist Femen, ucrainencele in sanii goi care protesteaza impotriva bisericii si a altor institutii importante. Daca va amintiti de Pussy Riot, intelegeti cat de vehemente sunt in dezgolirea nurilor cu scop revolutionar.
Ideologia feminista este asociata, ca oricare alta ideologie, cu sute de stereotipuri. Se aude ca reprezentantele ei ar fi lesbiene, ca urasc barbatii si copiii, ca fug de ceara de epilat, de creme sau de parfumuri. De fapt, unii spun ca ele vor sa domine lumea, iar matriarhatul sa inlocuiasca pentru totdeauna patriarhatul. O logica simpla si niste cautari naive pe Google ar demonta aceste pareri, insa uneori existenta lor ajuta, deoarece atrag atentia, asa cum mi-au atras-o mie dupa experienta confuza de la seminar. Am inceput sa citesc, sa vorbesc cu specialisti din domeniu si mi‑am oferit un raspuns banal, neacademic.
Feminismul inseamna, de fapt, normalitate. In ciuda formularilor pretentioase, a judecatilor de valoare sau a unor temeri cu care am crescut, pare just ca o femeie sa concureze pentru un post, sa spunem, cu un barbat, avand drepturi egale cu el. Absolut firesc, va veti spune. Insa studiile feministe arata ca lucrurile nu se intampla cu lejeritatea cu care eu le formulez acum in scris, iar acesta este unul dintre scopurile lor.
M-am apucat deci sa citesc lucrari academice ca sa inteleg de ce, odata, cand imi pusesem o funda in par, o profesoara m-a intrebat daca sunt feminista. M-am afundat in teorii politice feministe si tot nu am gasit explicatia fundei. Cartile spun ca toata aceasta gandire s-a dezvoltat in trei valuri principale, fiecare cu obiectivele sale. Marturisesc, cel mai tare m-a fascinat Simone de Beauvoir cu Al doilea sex.
Oare ea cum ii explica lui Jean Paul Sartre ca e feminista? In orice caz, un lucru este cert: lupta pentru drepturile femeilor nu se va incheia prea curand, caci nevoile lor se modifica odata cu societatea. Daca la inceput femeile voiau drept de vot, apoi si-au dorit sa fie libere, sa isi tunda parul scurt si sa poarte pantaloni fara sa dea explicatii, acum problemele sunt mai subtile, insa, pare-se, la fel de arzatoare. Cineva trebuia sa se revolte impotriva reclamelor absurde la detergent, mi-am spus eu superficial.
Da, feministele se revolta. Insa nu fac asta de dimineata pana seara si, contrar aparentelor, atunci cand nu scandeaza undeva, nu scriu lucrari stiintifice si nici nu tin prelegeri, merg la saloane de infrumusetare. In cafenele. La concerte. In club, poate. Cam asta fac si trei feministe cu care am discutat incercand sa imi limpezesc confuziile.
Cu o inimioara nu se face feminism. Dar se face proteste
Pe Andreea Molocea multa lume o stie de la protestele din ianuarie, din Piata Universitatii. Era „tipa draguta” cu o pancarta mare pe care scria, incadrat intr-o inima, Iubesc democratia. Multi au considerat-o o activista periculoasa, la fel ca pe majoritatea protestatarilor. Imaginea aceasta dispare cand o cunosti in realitate. Atunci cand m-am intalnit cu ea, m-am uitat cu jind la fusta ei inflorata si la cerceii ei rosii.
A lucrat ca beauty editor la o revista glossy timp de doi ani si recunoaste ca stie cum e sa cauti cu disperare fondul de ten perfect, dar ca fascinatia legata de look poate deveni periculoasa atunci cand chiar sabloanele se confunda intre ele. Andreea vrea sa vada ca tinerele au mai multa incredere in ele, fara sa se lase pacalite de aceste sabloane. La intalnirea cu ea, am inteles un lucru: feministele nu sunt de acord cu idolatrizarea papusilor Barbie.
Am intrebat ce inseamna pentru ea feminismul si mi-a spus ca nu este o ideologie care promite fericirea si ca ea promoveaza autonomia personala, care este, de fapt, si notiunea-cheie a discutiilor despre acest concept. Cand era mica, se revolta fata de inegalitatile dintre fete si baieti, iar ideologia pe care o studiaza acum s-a potrivit ca o manusa cu nedreptatile pe care le simtea. S-a nascut in Botosani, unde patriarhatul este bine inradacinat.
„Am mers la manastiri, am vrut sa ma calugaresc la un moment dat, deci cunosc si cealalta tabara, cum s-ar spune”, mi-a spus razand. Si, daca nu s-a calugarit, acum este doctoranda si vicepresedinta FILIA, Centrul de Dezvoltare Curriculara si Studii de Gen, care militeaza pentru egalitatea intre sexe.
„Au existat situatii in care ai fost criticata ca esti feminista?”, am intrebat‑o eu, avand in minte diferite glume in care femeile ii fac pe barbati misogini, iar ei le numesc pe ele feministe. „In majoritatea cazurilor”, mi-a raspuns. Recent, a purtat o discutie cu un barbat reticent la notiunea de feminism, in care ii explica ce inseamna mai exact aceasta ideologie, iar reactia lui a surprins-o. „Asta nu e feminism! Asta e normalitate”, i-a spus el. „M-am blocat, nu am stiut daca sa ma simt jignita, pentru ca identitatea mea nu era recunoscuta, ori sa fiu multumita ca, in sfarsit, cineva spune ca feminismul inseamna normalitate.”
Citeam despre sufragete si despre cum isi revendicau ele dreptul la vot. Involuntar, am asociat feminismul cu imaginea femeilor cu pancarte si portavoce, asa cum am vazut-o si pe Andreea la televizor. Despre momentele din ianuarie, ea isi aminteste ca nu iesise in strada din primele zile, dar, dupa ce colegele ei au fost bruscate de jandarmerie, a simtit ca trebuie sa fie solidara cu ele si a invatat ca oamenii trebuie sa strige atunci cand drepturile le sunt incalcate. Va intrebati de ce a desenat tocmai o inima pe pancarta? Pentru ca pe Facebook ea era recunoscuta dupa aceste simboluri pe care le folosea atunci cand scria. Asa a devenit inima (feminista sau nu) Andreei celebra printre protestatari.
Ce e personal este si politic – un motto feminist
Oana Baluta poate explica oricui de ce este necesar ca procentul femeilor din Parlament sa fie mai mare de 10%, asa cum este acum. Si oricine va intelege ca femeile nu sunt reprezentate suficient in politica, iar asta se resfrange asupra vietii lor personale. Pentru ea, cea mai potrivita definitie a feminismului este una din anii ’60, care exprima exact ideea tuturor obiectivelor si cercetarilor conduse de-a lungul timpului. „Feminismul este acea miscare radicala care considera ca femeile sunt fiinte umane.” Pana la urma, pe asta se bazeaza toata lupta, fie ea politica, ori ba: sa demonstrezi ca si femeile sunt oameni…
Oana este una dintre membrele FILIA pentru care Andreea a iesit in strada in ianuarie. Jandarmeria se suparase pe protestatari si aruncase cu gaze lacrimogene desi grupul de femei de la fantana era, poate, cel mai putin periculos. In zona aceea se striga in cor „vrem crese si gradinite, nu borduri si alte fite”. De fapt, motivul principal pentru care Oana si colegele ei venisera acolo era sa sustina respectarea drepturilor femeii. Si probabil ca au reusit. „Nu imi imaginam niciodata ca se vor feminiza niste cuvinte doar pentru ca noi eram acolo. Ciumpalac a devenit ciumpalace. Mi s-a parut fantastic.”
„Eu cred ca m-am nascut feminista”, imi spune incercand sa imi explice motivele pentru care sustine aceasta ideologie. Acum este presedinte al FILIA, doctor in stiinte politice, profesor universitar si autoare a mai multor carti. Nu i-au convenit, de cand era mica, separarile si diferentele dintre copii in functie de gen, de la impresia ca doar baietii pot sa joace fotbal si pana la prejudecata cum ca doar femeile trebuie sa gateasca si sa se ocupe de curatenie in casa.
Toate aceste discutii, pe care unii le-ar considera probleme personale, au de fapt radacini si cauze in sistemul politic. Spre exemplu, armonizarea carierei cu viata de familie este o expresie care capata sens atunci cand se discuta despre femeile care trebuie sa renunte la serviciu pentru ca trebuie sa aiba grija de copiii nou-nascuti.
Atunci cand s-au taiat indemnizatiile pentru cresterea si ingrijirea copiilor, Oana si celelalte membre ale FILIA au iesit in strada. Nu au stat cu mainile in san nici in primavara aceasta, atunci cand a aparut proiectul de lege antiavort. S-au coalizat rapid, la fel ca in multe alte proiecte. In 2011, pe 25 noiembrie, de Ziua Internationala Impotriva Violentei asupra Femeii, protestul organizat de ele a adus modificari legislative importante.
Astfel, pe 8 martie 2012 a fost promulgata legea pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, care prevede introducerea ordinului de protectie. Iar traditia manifestarilor pentru aceasta cauza se repeta in fiecare an la aceeasi data. „Noi vedem la televizor decupaje din Romania, dar femeile sunt foarte diverse. Avem femei puternice, care au acces la resurse, care au anumite pozitii de putere, dar altele nu au asta. Ideea este sa le vezi pe femei in diversitatea lor si sa le ajuti. Mi se pare imoral ca tu, daca ai niste instrumente, sa nu apelezi la ele pentru persoanele care au nevoie de ajutor. Iar acest sprijin nu are nicio legatura cu victimizarea, ci cu respectarea drepturilor persoanelor.”
Un altfel de feminism
Pentru Carmen Gheorghe feminismul inseamna, simplu, „o atitudine de care devii constienta, daca vrei sa deschizi ochii”. Ea a vrut sa deschida ochii si sa aduca feminismul intr-o noua forma: sa il adapteze femeilor rrome. A trecut prin problemele lor si isi doreste sa le reprezinte intr-o maniera cat mai utila.
La inceput, Carmen a lucrat ca secretara intr-o institutie, desi in acelasi timp studia ideologia care o fascina. Dupa un an, si-a dat seama ca nu poate continua o munca atat de rigida, care nu ii permitea sa actioneze cum si-ar fi dorit, asa ca si-a dat demisia. „Feminismul trebuie sa fie ceva mai simplu, o atitudine care sa spuna: suntem mai mult de atat!” Si apoi si-a pus crezul acesta in practica. Acum Carmen este coordonator de programe destinate femeilor rrome la Agentia Impreuna.
„Feminismul inseamna sa crezi ca femeile nu sunt si nu pot fi mai prejos de barbati, ca intotdeauna trebuie sa existe un parteneriat. Trebuie sa pui in discutie dezavantajele, sa le chestionezi, altfel barbatii nu vor intelege”, imi explica ea. Asta nu se poate traduce prin ura catre barbati, spre exemplu. La fel ca Andreea si Oana, Carmen gaseste deplasate si, poate, amuzante stereotipurile cum ca femeile ar vrea sa domine lumea, eliminandu-i pe barbati, pe care i-ar detesta. „Lupta noastra nu este cu barbatii, ci cu un sistem intreg, care se perpetueaza, care este vicios. Ni se intampla chiar noua sa ne invatam baietii cum sa se comporte cu femeile.” Nu stiu de ce, dar atunci cand o ascultam pe Carmen spunand asta, imi aminteam de soacrele care le dau note nurorilor pentru ciorba. Asadar, feministele le-ar veni de hac, nu?
Glumeste pe seama identitatilor multiple pe care le ai dupa ce devii feminista si a etichetelor pe care le primesti. Uneori, replica „las-o ca e feminista” e un fel de acceptare din partea celorlalti a vehementei ei in anumite probleme. Imi spune ca in multe proiecte este vazuta ca feminista, in altele ca reprezentanta a rromilor. De fapt, despre jocul si confuzia dintre identitati este si lucrarea ei de doctorat, in care demonstreaza ca femeile rrome nu isi constientizeaza, pana la o anumita varsta, identitatea de gen, ci doar etnia. Cu alte cuvinte, in familiile de rromi, copiilor li se spune, de mici, „esti rrom” – si nu „esti fetita” sau „esti baiat”.
Dupa ce am discutat cu Andreea, Oana si Carmen despre toate lucrurile acestea, m-am intrebat daca sunt si eu o feminista. Adevarul e ca nu am participat in viata mea la un protest, nu am publicat niciun text academic despre probleme sociale si nici nu am facut parte dintr-o organizatie precum FILIA. Uneori, le mai spun tipilor care ma supara ca sunt misogini. Dar asta nu conteaza. Nu am suficiente valente pentru a ma numi feminista, in ciuda misterului nedezlegat al fundei din parul meu.
