A fost semnat un acord de incetare a focului, punand capat razboiului vicios si amar din Vietnam, presedintele Richard Nixon pretinzand „pace cu onoare”. S-a convenit ca incetarea focului sa intre in vigoare de la miezul noptii pe 27 ianuarie.
Descoperirea a venit dupa ce doctorul Henry Kissinger, asistentul lui Nixon pentru afaceri de securitate nationala, s-a intors la Washington din Franta cu un proiect de propunere de pace dupa negocieri indelungate la Paris.
A fost un razboi care a lasat cicatrici de durata asupra psihicului american si a costat vietile, potrivit Departamentului Apararii, a 45.933 de soldati americani. Peste 1,3 milioane de soldati vietnamezi au fost ucisi si peste doua milioane de civili au murit, de asemenea.
Vietnamul a fost sfasiat de conflict timp de zeci de ani. A fost o colonie franceza capturata de Japonia in 1940 si detinuta de japonezi pana in 1945, cand au fost infranti in al Doilea Razboi Mondial.
Francezii au vrut apoi sa reimpuna statutul colonial al Vietnamului, dar li s-a opus rezistenta de catre Viet Minh, un grup vietnamez care a cautat independenta tarii. Asta a dus la razboiul de opt ani din Indochina Franceza pe care Franta l-a pierdut in 1954.
Apoi a venit Conferinta de la Geneva din 1954, cand s-a convenit ca tara va fi divizata „temporar” de-a lungul paralelei a 17-a – creand astfel Vietnamul de Nord comunist si Vietnamul de Sud necomunist. Spre angoasa Statelor Unite.
Casa Alba, opunandu-se cu fervoare comunismului, a sustinut „teoria dominoului” care, practic, afirma ca, daca o tara va cadea in comunism, vecinul ei va urma, apoi vecinul ei si asa mai departe.
Richard Nixon, vicepresedinte la acea vreme al presedintelui Eisenhower, a explicat teoria mai detaliat: „Daca Indochina cade, Thailanda este pusa intr-o pozitie aproape imposibila. Acelasi lucru este valabil si pentru Malaya, cu cauciucul si staniul. Acelasi lucru este valabil si pentru Indonezia.
„Daca toata aceasta parte a Asiei de Sud-Est trece sub dominatie comunista sau influenta comunista, Japonia, care face comert si trebuie sa faca comert cu aceasta zona pentru a exista, trebuie inevitabil sa fie orientata catre regimul comunist.”
Vietnamul de Nord era condus de presedintele comunist Ho Chi Minh din capitala sa, Hanoi, iar Vietnamul de Sud era sub controlul lui Ngo Dinh Diem, care, din capitala sa, Saigon, s-a opus comunismului.
Dar pana in 1957, o forta de gherila cunoscuta sub numele de Viet Cong, antrenata si sprijinita de armata nord-vietnameza, a inceput sa lupte in Vietnam de Sud si, la inceputul anilor 1960, a preluat controlul unei mari parti a tarii. Vietnamul de Nord a avut un singur scop – unificarea intregii tari sub un regim comunist modelat dupa cele din Rusia si China.
Arme, provizii si consilieri au fost turnate in nord de Uniunea Sovietica si China, in timp ce America a furnizat consilieri militari in sud. Pana in 1959 erau aproximativ o mie de ei acolo, dar presedintele John F Kennedy, ales in 1960, a crescut numarul la 16.000 pana la moartea sa in 1963.
In acelasi an, Vietnamul de Nord a trimis 40.000 de soldati sa lupte in sud. Ca raspuns, presedintele Lyndon Johnson, care il inlocuise pe Kennedy ucis, urma sa trimita pentru prima data unitati de lupta.
Pana in 1964, in Vietnam erau 184.000 de soldati americani – o cifra care avea sa creasca semnificativ de la an la an. Pana in 1969, a crescut la peste 500.000. Fortele din Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelanda, Thailanda si Filipine i-au ajutat si pe sud-vietnamezi.
Ultimele trupe americane au parasit Vietnamul pe 29 martie 1973. In 1975, la doi ani dupa acordul de incetare a focului, nord-vietnamezii au lansat o invazie masiva si au intrat in Saigon pe 30 aprilie acelui an. Vietnamul de Sud s-a predat.
La 2 iulie 1976, Vietnamul a fost reunit ca Republica Socialista Vietnam cu Hanoi ca capitala. Saigonul a fost redenumit Ho Chi Minh City in onoarea lui Ho, care murise in 1969. Relatiile diplomatice au fost restabilite cu SUA in 1995.
